Motive pentru care NU merita sa fii indragostita!

Nu imi place, e aiurea sa fii indragostita. Asta e starea care te deconecteaza de la realitate in totalitate, iti filtreaza personalitatea de libertatea pe care o aveai fiind fericita singura cu tine insati. Devii fata pe care nu o recunosti nici tu, cea care vrea obsedant sa vada chipul unui baiat. Esti nebuna la propriu si figurat, nu mai detii controlul actiunilor tale, ce sa mai vorbim de gandurile tale. Cat e ziua de lunga, iti sta zambetul, ochii lui in fata, vocea lui iti rasuna in urechi asa cum te enerveaza momentele penibile cu cantece si mai penibile in cap. Dar tu zambesti in sinea ta, poate cam retardat, si te bucuri de viata cand te astepti mai putin. Altadata poti intra in disperare patetica doar pentru ca el nu-ti zambeste tie, ci unei 'oarecare' pe care nu o vei recunoaste in vecii vecilor drept o fata draguta si amabila. Esti sigura, ai da orice pentru un simplu "Te iubesc" soptit intr-o doara, cu sinceritate. Poate de aceea astepti mereu mesajele de la el mai nerabdatoare decat in copilarie, atunci cand stateai langa Pomul de Craciun visand la papusi vorbitoare cu sute de rochite si la munti de ciocolata. Timpul trece, el nu iti scrie, iar atunci cand il zaresti din nou inima iti bate cu sute de 'bum-bum'uri pe secunda. Si acum ea galopeaza cam in acelasi mod lasand la o parte toate acele lucruri care mai inainte contau semnificativ mai mult pentru tine, parca nu mai ai suflet pentru altceva pe lume, pentru 'neimportant'.
Nu ai fost prea concentrata pe ceea ce am scris, nu-i asa? Stiu de ce- in cap ti-a stat, ca o musca bazaitoare, numai gandul la el. EL.

E primavara...

E primavara. In clasele primare incepeam la fel lungi texte care descriau frumusetea naturii, texte care nu mai pot fascina pe nimeni. Pe mine, insa, m-a fascinat o proprie revelatie, asa cum inainte ma puteau fascina trilurile pasarilor si multicolorismul florilor de mai.
E primavara si toti se grabesc sa se indragosteasca. As putea sa asociez oamenii cu porumbeii care se infoaie in pene. Vor cu nebunie iubire, vor amintiri de neuitat si senzatii tari. De ce? Pentru ca e primavara.

Dar nu asta mai fascinat. Am fost surprinsa de o idee nebuneasca. Stiu, cel putin din proprie experienta, ca oamenii pot sa zambeasca sau sa planga fara de nici un motiv concret. Sunt clipe in viata cand ne intristam si avem chef sa ne bosumflam sub ploaie, de parca am fi filmati de sute de camere de la Hollywood. Sunt momente cand radem ca niste nebuni, si in acel moment toti se uita la noi de parca am fi iesit din spitalul de nebuni pe covorul rosu. Cred ca asta e telepatia iubirii. Sunt sigura de cand ma stiu ca sufletele pereche sunt sortite de la inceput, din nu mai stiu ce magie si nu mai stiu ce timpuri, sa fie perechi. Oare asta nu ar insemna ca atunci cand iubitul sau iubita ta, inima pe care inca nu ai gasit-o in aceasta lume mare, rade sau plange... tu simti la fel? Mi se pare destul de logic )) Cel putin eu simt ca acel cineva traieste sentimente pe care le traiesc si eu. Si nu conteaza daca acel "print" se afla pe alt continent, in alta tara, sau doar la alt capat de oras. NU are importanta daca vorbeste o alta limba sau are o alta religie, alte principii sau alt mod de viata. Eu simt ca el e sufletul meu pereche, geamanul fiintei mele. Si mi-e dor intr-un dor fara de motiv de acea oglinda pe care inca nu am descoperit-o. 

Evadarea din inchisoarea rutinei

Scriu pentru ca simt ca vreau sa scriu. Fac ce vreau, e blogul meu, nu? Nu stiu de ce, ultima vreme imi pun multe semne de intrebare. Si nici acestui fapt nu ii gasesc nici un raspuns. Poate pentru ca a venit primavara. Poate.
Am un dor nebun de vara, de soare, de zile in care ma simt mai libera ca oricand sa fac ce vreau. Cat de linistita n-as parea, stiu salasluind in mine un dor nestins al libertatii. Al setei de a merge unde mi se-ndreapta ochii. Nu spre o tinta anume, ci spre oaza in care simt ca voi fi bucuroasa. Voi fi puternica. 
Mai mult nu am ce zice. As striga si as urla o injuratura. Ridicol, nu? Dar nu sunt in stare. Nu pot. Nu vreau. Nu are rost. Sunt incatusata de raceala, glas ragusit, dar mai ales de constiinta. As striga ca m-am saturat de tot. Dar apoi mi-as da seama ca nu e asa. Si mi-as zice:"Esti o proasta." Pentru ca inca-mi mai pasa de ce vreau sa fac cu viata mea:) Si-mi mai pasa de cineva, de care mi-e sete. Dar asta nu conteaza. Si poate ca, imi place ceea ce fac. Dar asta e secretul meu. Si nimanui nu-i pasa. Doar mie. Sunt multumita.
Ma las dusa de soarta pentru ca a te lupta cu destinul e ca si cum ai obliga un barbat sa poarte sutien - absurd si inutil. Raman eu cu mine, cu propriile-mi vise. Si tin sa cred ca viata nu este o zebra, ci un curcubeu. Nu o tabla de sah, ci un pachet de skittles. Termin ciocolata si tac. Te las in pace, rabdatorule cititor. 
Demizara(noul meu nume, obisnuiti-va)