E primavara...

E primavara. In clasele primare incepeam la fel lungi texte care descriau frumusetea naturii, texte care nu mai pot fascina pe nimeni. Pe mine, insa, m-a fascinat o proprie revelatie, asa cum inainte ma puteau fascina trilurile pasarilor si multicolorismul florilor de mai.
E primavara si toti se grabesc sa se indragosteasca. As putea sa asociez oamenii cu porumbeii care se infoaie in pene. Vor cu nebunie iubire, vor amintiri de neuitat si senzatii tari. De ce? Pentru ca e primavara.

Dar nu asta mai fascinat. Am fost surprinsa de o idee nebuneasca. Stiu, cel putin din proprie experienta, ca oamenii pot sa zambeasca sau sa planga fara de nici un motiv concret. Sunt clipe in viata cand ne intristam si avem chef sa ne bosumflam sub ploaie, de parca am fi filmati de sute de camere de la Hollywood. Sunt momente cand radem ca niste nebuni, si in acel moment toti se uita la noi de parca am fi iesit din spitalul de nebuni pe covorul rosu. Cred ca asta e telepatia iubirii. Sunt sigura de cand ma stiu ca sufletele pereche sunt sortite de la inceput, din nu mai stiu ce magie si nu mai stiu ce timpuri, sa fie perechi. Oare asta nu ar insemna ca atunci cand iubitul sau iubita ta, inima pe care inca nu ai gasit-o in aceasta lume mare, rade sau plange... tu simti la fel? Mi se pare destul de logic )) Cel putin eu simt ca acel cineva traieste sentimente pe care le traiesc si eu. Si nu conteaza daca acel "print" se afla pe alt continent, in alta tara, sau doar la alt capat de oras. NU are importanta daca vorbeste o alta limba sau are o alta religie, alte principii sau alt mod de viata. Eu simt ca el e sufletul meu pereche, geamanul fiintei mele. Si mi-e dor intr-un dor fara de motiv de acea oglinda pe care inca nu am descoperit-o.