Astăzi a fost una din primele zile din viaţa mea când am învăţat să gătesc. Am fost straniu de liniştită, de parcă acceptam condiţia - Locul femeii e la bucătărie. Nu cred că este corectă această lege, atâta timp cât în lume, cei mai buni bucătari continuă să fie bărbaţii.
În fine, nu asta voiam să spun, doream să mă refer la faptul că simţeam o plăcere sălbatică în feliatul fileului de pui crud, de parcă redevenisem femeia aceea preistorică din care mă trag. Nimic nu mi se părea mai firesc în acea clipă decât gătitul şi curăţenia. Se pare că după un an de muncă "civilizată" meritam o zi petru pregătiri de Crăciun, cu rol de bucătăreasă şi servitoare.
BALIVERNE, mă dor mâinile.
Sinceră să fiu, am observat că bloggingul este o fericire şi o povară. Nimeni nu te citeşte atâta timp cât nu scrii nimic. Trebuie să fii un scrib non-stop, un sclav al capului care vrea să născocească permanent noi idei. Ca în bucătărie, îţi place să încalci regulile şi să aştepţi cu inima la gură că şi aşa platoul final va întrece orice aşteptare şi va lăsa gura apă cititorilor.
(12 Dec 2012)Viaţa e un teatru plin cu scene prin care toţi trebuie să treacă, neavând dreptul de a se întoarce pe niciuna după ce au mers înainte.
Joc un rol de care nu sunt conştientă. Până la urmă, cine sunt eu?
Deseori mă gândesc - Dacă aş fi privit filmul vieţii pe care o trăiesc, mi-ar fi plăcut personajul pe care îl joc? Oare mi-ar fi părut simpatică o fată cu atâtea iluzii pierdute, atâtea sentimente nefundamentate?
Mi-ar fi plăcut domnişoara care poartă masca zâmbetului întins, sau al chipului crispat de gânduri grăbite?
Mi-ar fi fost aproape de suflet fata cu atâtea confuzii şi speranţe acoperite de negura plictisului cotidian?
Ce aş fi crezut despre viaţa ei ordinară, cu încercarea permanentă de a face totul ca la carte şi de a munci cu înverşunarea hamsterului care aleargă în roată sau a unui portar care rezolvă integrame? Doar el face rebusurile acelea cu atâta chin şi frământare de creier, dar oare are vreun rezultat stoic din asta?
Dar oare sufletul meu situat permanent între cumpeni ştie să decidă? Asta mă zemuieşte, am prea multe neînţelegeri între ce vreau să fac, ce trebuie şi ce îmi e lene să duc până la capăt. Dintre vis şi realitate.
Din fericire sau nefericire, sunt o visătoare. Mă gândesc la tine.
În fine, nu asta voiam să spun, doream să mă refer la faptul că simţeam o plăcere sălbatică în feliatul fileului de pui crud, de parcă redevenisem femeia aceea preistorică din care mă trag. Nimic nu mi se părea mai firesc în acea clipă decât gătitul şi curăţenia. Se pare că după un an de muncă "civilizată" meritam o zi petru pregătiri de Crăciun, cu rol de bucătăreasă şi servitoare.
BALIVERNE, mă dor mâinile.
Sinceră să fiu, am observat că bloggingul este o fericire şi o povară. Nimeni nu te citeşte atâta timp cât nu scrii nimic. Trebuie să fii un scrib non-stop, un sclav al capului care vrea să născocească permanent noi idei. Ca în bucătărie, îţi place să încalci regulile şi să aştepţi cu inima la gură că şi aşa platoul final va întrece orice aşteptare şi va lăsa gura apă cititorilor.
(12 Dec 2012)Viaţa e un teatru plin cu scene prin care toţi trebuie să treacă, neavând dreptul de a se întoarce pe niciuna după ce au mers înainte.
Joc un rol de care nu sunt conştientă. Până la urmă, cine sunt eu?
Deseori mă gândesc - Dacă aş fi privit filmul vieţii pe care o trăiesc, mi-ar fi plăcut personajul pe care îl joc? Oare mi-ar fi părut simpatică o fată cu atâtea iluzii pierdute, atâtea sentimente nefundamentate?
Mi-ar fi plăcut domnişoara care poartă masca zâmbetului întins, sau al chipului crispat de gânduri grăbite?
Mi-ar fi fost aproape de suflet fata cu atâtea confuzii şi speranţe acoperite de negura plictisului cotidian?
Ce aş fi crezut despre viaţa ei ordinară, cu încercarea permanentă de a face totul ca la carte şi de a munci cu înverşunarea hamsterului care aleargă în roată sau a unui portar care rezolvă integrame? Doar el face rebusurile acelea cu atâta chin şi frământare de creier, dar oare are vreun rezultat stoic din asta?
Dar oare sufletul meu situat permanent între cumpeni ştie să decidă? Asta mă zemuieşte, am prea multe neînţelegeri între ce vreau să fac, ce trebuie şi ce îmi e lene să duc până la capăt. Dintre vis şi realitate.
Din fericire sau nefericire, sunt o visătoare. Mă gândesc la tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu