NU voi mai...

Îmi dau promisiuni.
Să nu pierd timpul.
Să nu te mai aştept.
Să zâmbesc la fel de chinuit.
Să mă dumiresc de posomorârea ta.
Să mă mir de nepăsarea mea.
Nu mai vreau nimic.
Şi simt un stop cardiac.
Vreau să-mi părăsesc odată gândurile.
Să îmi sting amintirile.
Să nu fi iubit niciodată.
Să fi avut vreo descoperire atunci când te-aş fi văzut.
Să nu mă fi temut niciodată de căderi.
Poate că purtam mai des tocuri.
Nu voi mai aştepta primăveri.
Cu atât mai mult nu voi lăsa anii să treacă.
Voi trece eu prin ei.
Fără să mai privesc felul în care mă priveşti.
Şi în general, nu prea te oboseşti.
Să schimbi ceva în viaţa ta ciudată.
Dar eu merg înainte.
Fără nici o lacrimă, fără de regret.
Aş mai zăbovi puţin la fereastră.
De-aş şti că-mi pregăteşti o serenadă.
Dar nu mai vreau nici un fals cuvânt.
Oricine ştie să le arunce azi în vânt.
 Mă doare cotul de atâta sentiment.
Nu am ce zice, nimic din mine nu mai e prezent.
Nu voi mai compromite emoţii şi trăiri,
Toate zac într-un tomberon de gândiri.
Dar scriu tot ce vreau, nu voi minţi.
Trăiri adolescentine nu voi mai găsi.
Nu voi mai spune că am simţit.
Doar pentru că tu ai fost prea iubit.