Suntem o societate bolnavă. Trăim în lumea în care îţi pasă mai mult de ce vezi pe facebook decât despre ce vorbeşti live cu prietenii. Suntem imaturi.
Recunosc, nu îmi imaginez viaţa fără de această reţea de socializare, iar acest fapt ar trebui să îmi fie pe diagnostic, când revărs, ca şi alte sute de oameni, câte un status nou în fiecare zi, la fiecare 5 ore, 2 ore, oră, minut...
Şi totuşi de ce am devenit dependenţi de like-uri şi comentarii, de poze instagramate şi linkuri de youtube?
Oamenii s-au dezvăţat să spună ce simt după atâtea defilări sufleteşti pe internet. Ei încearcă să atenţioneze lumea că există, dar mor în viaţa reală ca oameni spirituali. Cuvinte legate de iubire pot fi cu uşurinţă citite pe pagina fiecăruia, dar nimeni nu ştie până la capăt cât de puternic este în realitate sentimentul său.
Lumea găteşte ca să-şi poată fotografia mai repede plăcinta, farfuria cu sushi, zeama cu fasole sau un tort "de casă" cumpărat. Arta de a găti de dragul cuiva se uită.
Se uită ce înseamnă o relaţie lipsită de tam-tam virtual. Se uită ce înseamnă a ieşi cu prietenii de dragul distracţiei, şi nu a check-inurilor.
De ce tot mai mulţi se declară "Forever alone"? Pentru că nu mai face nimeni un pas ca să iasă din poziţia comodă a fundului de pe scaun, a mâinii pe mouse, a capului atârnat de altă mână. De ce să mai mergi la o întâlnire când poţi vorbi pe chat gratis cu zeci de oameni concomitent, fără să mai trebuiască să te aranjezi şi să dai jos pijamaua ta cu ursuleţi pentru o rochie elegantă? De ce să duci o fată la un suc când poţi să le dai speranţe la 20 deodată cu un simplu tag într-o postare siropoasă?
Facebook-ul este un drog al socializării, care ne îndepărtează unii de alţii în loc să ne apropie. Fiecare îşi afişează sutele de poze, de cântece preferate, îşi face sute de prieteni ca să amintească lumii că trăieşte. În realitate, toţi rămân egocentrici până la refuz tot aşteptând admiraţia celorlalţi.
Chiar şi faptul că scriu pe blog este strigătul meu împotriva furtunii, sunt deja udată de acest potop. Dar aş vrea ca, pe lângă această ploaie necontenită, să rămână stropi de speranţă. Să existe puterea de a spune un simplu "Te iubesc" în faţa ochilor adoraţi. Să existe dorinţa de a lua starea generală de indiferenţă drept o glumă, întrucât fiinţa umană a fost creată ca să fugă de "pohuism" şi nu spre acesta. Să se facă acte de caritate reale, să fie creat antidotul cancerului fără strângerea de acelaşi iritabil "Like". Să fim oameni liberi în acţiune, lipsiţi de dorinţa să facă din viaţa lor o telenovelă difuzată non-stop.
Facebook-ul ne ajută să fim mai aproape de ceilalți, dar în realitate ne face mai indiferenți și mai distanți unul față de celălalt.
RăspundețiȘtergereA devenit o componentă primară care a marcat și marchează în continuare generația noastră și nimeni nu poate face nimic pentru a stopa acest lucru. Îmi închipui cu groază ce va fi cu contul meu peste 20 de ani de exemplu? Nobody cares, just like like like and 9GAG all day long.